Somnolența este prima cauză a accidentelor auto, în cadrul în care un accident din trei este alocat pe seama oboselii,  potrivit unui studiu al Asociației companiilor franceze de autostrăzi.

În aceste condiții, oboseala reprezintă un pericol real, fiind necesar să ne luăm metode de precauție. Iată câteva metode prin care o putem alunga:

1. Ai grijă să te odihnești suficient înainte de a urca la volan, oboseala scade timpul de reacție, ne dă un comportament mai agresiv și tentația de a accelera crește.

2. Nu consuma alcool înainte de a urca la volan. Alcoolul afectează capacitatea de a conduce, chiar dacă este consumat în cantități mici.

3. Nu te baza pe cafea sau energizante, băuturile pe bază de cofeina te pot ajuta pe moment, dar dacă le consumi în mod regulat, nu vei simți efectul acestora. Alege mai degrabă un suc natural sau apa. De asemenea, evită să fumezi.  Efectul de calmare dat de țigări crește probabilitatea de a adormi.

4. Ascultă o muzică antrenantă, puțin mai tare. Muzica lentă, chiar dacă este ascultată la un volum mai ridicat, îți provoacă somnolență.

5. În cazul în care simți că somnul s-ar instala, fă o pauză, oricât de lungă, pentru a-ți reveni. Poți să faci câteva exerciții de înviorare sau chiar să dormi puțin. Este indicat sa faci pauze regulate, la fiecare două ore, chiar dacă nu îți este somn. În cazul în care oprești într-o benzinărie sau ai apă la îndemână este indicat să te speli pe față, mai ales ochii, are același efect de revigorare precum cel de dimineață.

6. Geamul deschis și reducerea temperaturii din interiorul mașinii este o altă soluție, căldura nu te ajută în privința stării de somnolență.

7. Evită să mănânci copios înainte de a pleca la drum. După o masă copioasă, merge un somn bun! Unele mâncăruri, mai ales cele grase, îți dau acea senzație de prea plin și implicit de somnolență. Încearcă să alegi alimente sănătoase, este chiar indicată o gustare pe bază de proteine pe parcursul drumului.

8. În cazul în care urmezi un tratament medicamentos, întreabă medicul sau farmacistul dacă acesta afectează capacitatea de a conduce, chiar și unele medicamente pentru o banală răceală sunt contraindicate.

9. Dacă ai un partener de drum, discută cât mai mult cu acesta. Te va ajuta să rămâi atent și îți va alunga starea de somnolență.

10. Dacă poți, evită să conduci noaptea. Între orele 2:00-5:00 este cel mai riscant, deoarece acestea sunt orele în care corpul tău este obișnuit să doarmă. De asemenea, lipsa luminii te forțează să stai mult mai atent la drum și astfel să obosești mai repede.

11. Aranjează-ți scaunul altfel față de cum ești obișnuit. Încearcă să stai drept, cu ambele mâini pe volan, dar ai grijă să nu te simți incomod pentru a evita durerile de spate.

12. Poți apela la gadget-urile anti somn. Acestea au aspectul unei căști bluetooth pentru telefon și emit un semnal în cazul în care șoferul ațipește.

Orice metodă ai alege pentru a alunga somnolența, ai în vedere că a ajunge la destinație în siguranță este cel mai important, chiar dacă este posibil să întârzii.